Comemorarea eroilor din Marină și Aviație la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Adaugat la 2019-08-09

Militarii din Marină și Aviație care și-au jertfit viața la datorie de-a lungul timpului au fost comemorați sâmbătă, 29 iunie, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, comuna Frâncești, județul Vâlcea, în cadrul unui ceremonial religios-militar. De asemenea, a fost marcată împlinirea a 8 decenii de la consacrarea Mănăstirii Dintr-un Lemn drept locaș de închinare al marinarilor și aviatorilor.

 

În acest an, s-au împlinit 80 de ani de când Mănăstirea Dintr-un Lemn a devenit locașul de rugăciune al aviatorilor și marinarilor, la inițiativa generalului Paul Teodorescu, cel de-al treilea ctitor al mănăstirii. Pentru posteritatea acestui eveniment, la Monumentul eroilor marinari și aviatori, aflat la intrarea în Mănăstirea Dintr-un Lemn, a fost dezvelită o placă comemorativă. Aceasta a fost așezată în prezența și prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie și a domnilor Corneliu Postu, general de brigadă, Directorul Statului Major al Apărării; Viorel Pană, general de flotilă aeriană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene; Alexandru Mîrșu, viceamiral, șeful Statului Major al Forțelor Navale; Bogdan Cernat, general de brigadă, comandantul Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul; Valentin Ciorbea, profesor universitar, directorul Centrului de cercetare a conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu.

Evenimentul comemorativ a continuat cu slujba Parastasului, săvârșită la mormântul Generalului Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului şi Marinei în perioada 1938-1940 și cel de-al treilea ctitor al Mănăstirii Dintr-un Lemn, de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

La finalul slujbei, au fost depuse coroane de flori de către militari din cadrul Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul.

Evenimentul s-a încheiat în Camera memorială General Paul Teodorescu, unde a fost semnat un Hrisov care marchează împlinirea 80 de ani de când Mănăstirea Dintr-un Lemn a devenit locașul de rugăciune al aviatorilor și marinarilor, dar și drept „chezășie a ostenelilor tuturor slujitorilor Bisericii și ai Armatei României de a stărui întru adevăr, credință și unitatea românilor de pretutindeni”.

În semn de apreciere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a oferit domnilor Corneliu Postu, Alexandru Mîrșu, Bogdan Cernat și Valentin Ciorbea cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Râmnicului, Crucea Râmnicului. De asemenea, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a primit distincția militară Emblema de onoare a Forțelor Navale din partea domnului Alexandru Mîrșu, viceamiral, șeful Statului Major al Forțelor Navale.

Generalul Paul Teodorescu, ministru al Aerului şi Marinei în perioada 1938-1940, a coordonat lucrările de restaurare a Mănăstirii Dintr-un Lemn între anii 1938 și 1940, fapt pentru care a fost trecut în rândul ctitorilor. În acest demers de restaurare a celor două biserici, a Palatului brâncovenesc și celorlalte clădiri ale ansamblului monahal a fost ajutat de soldați din aviație și marină. În ultima parte a vieții s-a retras la ctitoria sa, Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde și-a scris memoriile. A trecut la Domnul la data de 17 ianuarie 1981.